Despre Urbaniada

Urbaniada este despre idei care fac mai buna viata in oras. Miza Urbaniadei este identificarea problemelor specifice spatiului urban romanesc si solutionarea punctuala a acestora, prin proiecte concrete si prin incurajarea dialogului intre profesionisti si institutii publice, precum si a parteneriatului intre organizatii neguvernamentale, arhitecti si urbanisti.

Urbaniada este un concurs de proiecte ce au ca obiectiv principal imbunatatirea calitatii vietii in spatiul urban. Proiectele inscrise vor tine cont de provocarile si de oportunitatile existente pe plan local, dar vor respecta si considerente esentiale: in cadrul procesului de planificare urbana, locuitorii trebuie sa fie pusi pe primul loc, iar solutiile oferite trebuie sa fie sustenabile si etice din punct de vedere social.

Competitia isi propune sa identifice si sa sustina implementarea unor proiecte de arhitectura, de urbanism sau a unor interventii publice, care pot deveni exemple de bune practici. Urbaniada este organizata de The Institute, reprezentat legal de Fundatia "Gala Societatii Civile", pentru ING Bank Romania.

Citeste mai multe in regulamentul complet al competitiei si in ghidul pentru inscrierea proiectelor.