• Tandem Navigator la Blind Mobility Day

Tandem Navigator la Blind Mobility Day

Asociația Tandem a organizat un eveniment de promovare a primei aplicații de GPS pietonal pentru persoane cu deficiențe de vedere din România - “Tandem Navigator”. 

Evenimentul a avut loc în luna octombrie, cu ocazia “Blind Mobility Day“, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (I.O.R.). În cadrul evenimentului, nevăzătorilor participanți le-a fost instalată aplicația Tandem Navigator pe telefoanele mobile. Apoi, un grup de voluntari bine instruiți i-au însoțit și i-au familiarizat cu modul de utilizare al acesteia pe aleile parcului. Pe lângă demonstrațiile practice ale aplicației, au fost organizate ture cu biciclete tandem și chiar un concurs de mers foarte încet cu bicicleta. Evenimentul s-a încheiat cu două mini-concerte în aer liber.

“Aplicația le permite nevăzătorilor să construiască trasee personalizate și apoi îi ajută, prin vibrații și semnale sonore, să parcurgă aceste trasee neânsoțiți. De asemenea, aplicația mai conține și 2500 de puncte de interes (treceri de pietoni, intrări în clădiri publice etc), cartografiate cu aparate GPS de mare precizie, care pot fi folosite ca puncte de reper în interiorul unui traseu. Anul acesta vom mai adăuga și o rețea de 1500 de iBeaconi plasați în locații de interes public, care vor oferi, prin intermediul aceleiași aplicații, informații suplimentare despre aceste locații”, a declarat Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem și inițiatorul proiectului Tandem Navigator.
 
Asociația Tandem dezvoltă mai multe modele inovatoare de accesibilizare de exterior și de interior, cu rol de orientare și ghidare, pe care a început să le implementeze în mediul stradal, pe autobuzele RATB, și în stațiile de metrou. Tandem Navigator este unul dintre aceste proiecte și a început în anul 2015 prin crearea acestei aplicații de GPS pietonal pentru telefoanele mobile, pe platformele iOS si Android.